Răspunsuri la întrebări frecvente

1. De ce se dezacordează și se dereglează mecanic pianul/pianina chiar dacă nu este utilizat(ă)?

Din cauza tensiunii (cca. 20.000 kgf) și a presiunii celor aprox. 230 corzi de oțel exercitată asupra plăcii de rezonanță precum și a sensibilității instrumentului la variațiile ambientale de temperatură și umiditate generată de proprietățile fizice și mecanice ale diverselor materialelor compozite - lemn (diverse esențe), fetru, piele, plastic, alamă, cupru, oțel, fontă, etc. Astfel:

  • Lemnul, utilizat la fabricarea pieselor mecanice, a claviaturii și a corpului sonor, este un material higroscopic care se modifică dimensional la variațiile ambientale de umiditate prin umflare-contragere, consecințele acestui proces fizic perpetuu fiind dereglarea mecanismului și modificarea proprietăților acustice ale instrumentului.
  • Oțelul, utilizat la confecționarea coardelor, se modifică dimensional la variațiile ambientale de temperatură. Chiar și la numai 2-3 grade diferență în plus sau în minus, dilatarea-contracția modifică tensiunea coardelor și implicit frecvența acestora crescător sau descrescător consecința fiind dezacordarea instrumentului. Mai mult decât atât, acest proces nu este uniform în toate cele trei registre ale instrumentului, bas, mediu și acut iar revenirea temperaturii ambientale nu determină și revenirea corzilor la frecvențele inițiale.
  • Fetrul și pielea, utilizate pentru generarea și amortizarea sunetelor coardelor sau a zgomotelor produse de piesele mecanice în mișcare, își modifică forma, consistența, textura și volumul prin umflare-contragere, lovire și frecare fapt ce duce, de asemenea, la dereglarea mecanismului instrumentului și la modificarea proprietăților lui acustice.

Dacă avem în vedere faptul că variațiile de temperatură și umiditate din spatiile închise sunt determinate de condițiile atmosferice, deschiderea ferestrelor, proiectoarele de lumină, instalațiile de ventilație, încălzire sau răcire a aerului, chiar și de respirația persoanelor prezente, înțelegem că asigurarea unei temperaturi și a unei umidități constante în spațiile în care sunt amplasate aceste instrumente (recomandare făcută de toți fabricanții de piane) este un deziderat greu de îndeplinit. In aceste condiții, pentru păstrarea acestor instrumente în condiții optime și a le prelungi durata de exploatare, este necesar să ne asigurăm că sunt competent, riguros și minuțios întreținute! 

2. La ce interval de timp trebuie acordat(ă) pianul/ pianina?

In funcție de marcă, vechime, uzură, frecvența și intensitatea utilizării, gen muzical și specificitate repertorială (solicitarea instrumentului este semnificativ mai mică la muzică clasică decât la jazz, la Schubert decât la Șostakovici, ș.a.m.d.) dar și de condițiile ambientale de temperatură și umiditate din spațiul respectiv, necesitatea (re)acordării pianului de studiu sau pianinei poate să apară chiar și după numai 2-3 săptămâni iar la pianul de concert după numai 1-2 ore de utilizare în concert, recital sau repetiție. Practic, instrumentul începe să se dezacordeze "câte un pic", insesizabil la început, imediat după acordare. In urma acestui proces perpetuu de dezacordare, necesitatea (re)acordării instrumentului apare mai devreme sau mai târziu corespunzător celor arătate anterior. 
In principiu, acordarea instrumentelor neutilizate sau utilizate ocazional trebuie făcută anual măcar pentru păstrarea acordajului într-un oarecare echilibru și evitarea degradării lor fizice. 

3. Cat durează acordarea unui pian / unei pianine?

Timpul necesar pentru acordare este de 50-60 de minute în cazul unui instrument acordat cu regularitate și până la vreo 3 ore a unuia neacordat o perioadă îndelungată de timp. Frecvent, separat și independent de acordaj sunt și deficiențe de natură mecanică care trebuie rezolvate unele dintre ele condiționând acordarea de remedierea lor în prealabil. Evident, toate acestea fac ca dimensiunea temporală a intervenției să se extindă. 

4. Cum se "învață" meseriile de acordor și de reparator de piane ?
De-a lungul timpului, deseori am fost întrebat cum se "învață" meseriile de constructor-reparator și de acordor de piane (două meserii complementare). Prima, centrată pe partea tehnică, necesită cunoștințe și abilități tehnice și reprezintă calificarea de bază în domeniu. Poate fi practicată în mod independent de tehnicianul care a dobândit-o, acesta trebuind însă să colaboreze cu un specialist acordor atunci când circumstanțele o cer.  Cea de acordor, cu caracter sistemic, centrată pe latura sonor-artistică a instrumentului, subsecventă celei de constructor-reparator, necesită cunoștințe, abilități tehnice și aptitudini psiho-senzoriale speciale și constituie ultima treaptă a calificării în domeniu. 
De cele mai multe ori am ales să nu răspund la această întrebare deoarece, din modul în care era formulată, era evident că interlocutorul avea formată o imagine generală extrem de superficială, reducționist-minimalizatoare, uneori cu irizații depreciative, despre aceste profesii, urmare a neânțelegerii  complexității, caracterului lor pluridisciplinar, abilităților și aptitudinilor necesare pentru practicarea lor (chiar dacă interlocutorul era un muzician sau, mai bine zis, tocmai de aceea...!). Un exemplu concret, expresie pură a acestei viziuni simpliste, trunchiate, limitative, îl reprezintă inversarea etapelor în tentativa de calificare a aspirantului prin abordarea laturei sonore (redusă la acordaj) înaintea însușirii cunoștințelor și abilităților tehnice de bază, indispensabile, specifice domeniilor conexe. De altfel, nici nu poate fi modelat sunetul pianului (acordajul fiind doar parte a acestui proces) fără o solidă bază tehnică care să facă posibilă înțelegerea în profunzime a acestui instrument, mașinărie complexă generatoare de sunete. Altfel spus, mai pe înțelesul muzicienilor, cum ar fi să începi, de exemplu, studiul pianului cu concertul pentru pian de Ceaikovski și nu cu Thompson, Czerny etc.? 
Răspunsul la întrebare este următorul: aceste meserii NU SE PREDAU, NU SE INVAȚĂ și mai ales NU SE "FURĂ"! 
Aceste meserii SE DOBÂNDESC ! 
Unde? 
La locul de muncă, fie pe linia de producție a unui fabricant de piane, fie în departamentul de service al unui dealer de piane relevant care deține în primul rând expertiza tehnică necesară apoi forța economică (generată de vânzări) pentru susținerea acestui departament. 
Cum? 
Aidoma oricărei alte meserii cu caracter tehnic doar că într-un interval de timp mult mai mare. 
De ce? 
Datorită amalgamului de deprinderi senzoriale și motrice, cunoștințe și abilități tehnice care trebuie dobândite, multe dintre ele specifice altor domenii precum fizică-acustică, mecanică fină, prelucrarea lemnului, metalelor, maselor plastice, etc. 
Concret, timp de cca. 10 - 15 ani, lucrătorul primește îndrumări la locul de muncă, execută zi de zi diverse operațiuni tehnice repetitive care vor genera deprinderi (motrice și auditive), acumulează cunoștințe specifice și experiență; toate acestea vor duce cu timpul (uneori) la reprezentarea mentală anticipativă, intenționată, conștientă, voluntară și la  gândirea sistemică, pragul de la care lucrătorul are șansa de a intra pe o traiectorie profesională pe parcursul căreia, la un moment dat, să aibă revelația înaltei calificări.
Practic, o altă posibilitate de a deprinde aceste meserii NU există! 
Ah, ba da, există! Există atunci când decidenții branșei muzicale (cei vizibili și cei din umbră) fără competențe tehnice, economice și uneori nici artistice dar cu nostalgii centraliste și interese financiare, în vederea extinderii și maximizării controlului asupra acestui domeniu eminamente tehnico-economic, în detrimentul interesului profesional fundamental dar și general comunitar, găsesc (au găsit în urmă cu 15 ani) răspunsul la dilema generală: mai bine firmă sub acoperire, generalizarea superfluenței, anonimizarea și anihilarea profesionalismului prin fabricarea facilă de pseudo-tehnicieni (lovitură de grație dată într-un domeniu aflat deja în agonie din cauza economiei globale și a resurselor naturale limitate care determină inexorabil migrarea accelerată de la piane acustice către cele electrice), decât existența unei firme ultra-specializată, locală, privată și autonomă, focar de profesionalism de excelență și creatoare de modele/repere sonore instrumentale de raportare pentru muzicieni și implicit pentru ceilalți lucrători din branșă, capabilă să-și califice cu forțele proprii angajații, firmă care reprezintă (reprezenta) un risc pentru controlul deplin al domeniului și care, dacă nu poate (putea) fi subordonată viziunii (diletantiste) cvasi-generalizate de supraproducție de (pseudo) tehnicieni pentru sistem prin manipulare, presiune și intruziune (prin mijloace specifice) în viața personală dar și a celor din familia specialistului firmei, trebuie (trebuia) bagatelizată, marginalizată și eliminată din piața astfel "resetată" !
In fapt, în oricare altă formulă în afara celor două menționate anterior și în absența unei piețe specifice libere în care competența să nu fie sugrumată deliberat sau din ignoranță, amatorismul în formarea de tehnicieni acordori și de constructori-reparatori de piane în România este și va fi mereu la el acasă !

5. De ce o inspecție tehnică este imperios necesară atunci când achiziționam un pian sau o pianină second-hand?
Atunci când achiziționam un instrument nou, verificarea instrumentului este necesară pentru evaluarea capacităților lui sonore, defecțiunile mecanice, posibile dar puțin probabile (cum sunt cele generate de un viciu de fabricație sau de transport), pot fi excluse din capul locului. Aceste capacități acustice sunt întotdeauna diferite de la un instrument la altul chiar și atunci când este vorba de același brand, model și an de fabricație. Însă, cu totul altfel stau lucrurile atunci când este vorba de alegerea unui instrument second-hand. În acest caz, în funcție de marcă, vechime, gradul de exploatare, calitatea întreținerii și al condițiilor de mediu (temperatură și umiditate) din locațiile anterioare, instrumentul poate fi într-o stare tehnică bună sau, dimpotrivă, să prezinte defecțiuni majore. Mai mult decât atât, informații generale precum marca, anul fabricației, cine l-a utilizat sau în a cui proprietate a fost, aspectul exterior, etc. nu spun mare lucru și despre starea lui tehnică. Astfel, un instrument având un an de fabricație mai recent și un aspect exterior impecabil nu este în mod necesar și într-o stare tehnică bună sau mai bună decât a altuia mai vechi. Dacă nu a fost întreținut corect și/sau a fost utilizat intensiv și/sau dacă mediul a fost neprietenos d.p.d.v al umidității și al temperaturii, instrumentul acumulează un grad important de degradare fizică (generată de umflarea și contragerea masei lemnoase, coroziunea pieselor metalice și deformarea celorlalte materiale compozite - fetru, piele, plastic, etc.), indiferent de marcă sau de anul fabricației. Dimpotrivă, un instrument mai vechi dar mai puțin utilizat și bine întreținut, poate să prezinte o stare tehnică excelentă și un sunet deosebit de calitativ chiar dacă nu aparține clasei de instrumente "haut de gamme". 

De aceea, atunci când decideți să cumpărați un instrument second-hand, pentru a cunoaște starea tehnică și valoarea lui de piață dar mai ales pentru a evita neplăcerile ulterioare determinate de costurile unor reparații care pot depăși cu mult valoarea lui de achiziție, este înțelept să apelați la un acordor cu experiență (NU COMERCIANT), pentru o expertiză. 

Copyright © 2019 Mircea Badea. Toate drepturile rezervate