Răspunsuri la întrebări frecvente

1. De ce se dezacordează și se dereglează mecanic pianul/pianina chiar dacă nu este utilizat(ă)?

Din cauza tensiunii (cca. 20.000 kgf) și a presiunii celor aprox. 230 corzi de oțel asupra plăcii de rezonanță precum și a sensibilității instrumentului la variațiile ambientale de temperatură și umiditate. Această sensibilitate este dată de caracteristicile constructive și de proprietățile fizice și mecanice ale diverselor materialelor compozite - lemn (diverse esențe), fetru, piele, plastic, alamă, cupru, oțel, fontă, etc. Astfel:

  • Lemnul, utilizat la fabricarea pieselor mecanice, a claviaturii și a corpului sonor, este un material higroscopic care se modifică dimensional la variațiile ambientale de umiditate prin umflare - contragere, consecințele acestui proces fizic perpetuu fiind dereglarea mecanismului și modificarea proprietăților acustice ale instrumentului.
  • Oțelul, utilizat la confecționarea coardelor se modifică dimensional la variațiile ambientale de temperatură. Chiar și la numai 2-3 grade diferență în plus sau în minus, dilatarea-contracția modifică tensiunea coardelor și implicit frecvența acestora crescător sau descrescător consecința fiind dezacordarea instrumentului. Mai mult decât atât, acest proces nu este uniform în toate cele trei registre iar revenirea temperaturii ambientale nu determină și revenirea corzilor la frecvențele inițiale.
  • Fetrul și pielea, utilizate pentru generarea și amortizarea sunetului sau a zgomotelor produse de piesele mecanice în mișcare, își modifică forma, consistența, textura și volumul prin umflare-contragere, lovire și frecare fapt ce duce, de asemenea, la dereglarea mecanismului instrumentului și la modificarea proprietăților lui acustice.

Dacă avem în vedere faptul că variațiile de temperatură și umiditate din spatiile închise sunt determinate de condițiile atmosferice, deschiderea ferestrelor, proiectoarele de lumină, instalațiile de ventilație, încălzire sau răcire a aerului chiar și de respirația persoanelor prezente, înțelegem că asigurarea unei temperaturi și a unei umidități constante în spațiile în care sunt amplasate aceste instrumente (recomandare făcută de toți fabricanții de piane) este un deziderat greu de îndeplinit. In aceste condiții, pentru păstrarea acestor instrumente în condiții optime și a le prelungi durata de exploatare, este necesar să ne asigurăm că sunt competent, riguros și minuțios întreținute! 

2. La ce interval de timp trebuie acordat(ă) pianul/ pianina?

In funcție de marcă, vechime, uzură, frecvența și intensitatea utilizării, gen muzical și specificitate repertorială (solicitarea și uzura instrumentului este semnificativ mai mică la muzică clasică decât la jazz, la Schubert decât la Șostakovici, ș.a.m.d.) dar și de condițiile ambientale de temperatură și umiditate din spațiul respectiv, necesitatea (re)acordării pianului de studiu sau pianinei poate să apară chiar și după numai 2-3 săptămâni iar la pianul de concert după numai 1-2 ore de utilizare în concert, recital sau repetiție. Practic, instrumentul începe să se dezacordeze "câte un pic", insesizabil la început, imediat după acordare. In urma acestui proces perpetuu de dezacordare, necesitatea (re)acordării instrumentului apare mai devreme sau mai târziu corespunzător celor arătate anterior. 

3. Cat durează acordarea unui pian / unei pianine?

Timpul necesar pentru acordare este diferit de la un instrument la altul și de la un tehnician la altul. In cazul unui tehnician cu experiență, acordarea unui instrument întreținut cu regularitate durează 50-60 minute iar în cazul unui instrument neacordat de mai mulți ani, acordarea poate să dureze 3-4 ore. Frecvent, separat și independent de acordare, trebuie înlăturate și alte deficiențe de natură mecanică survenite între timp prin uzură. De asemenea, sunt situații în care acordarea este condiționată de remedierea în prealabil a defecțiunilor existente. In ambele situații dimensiunea temporală a intervenției se extinde. 

4. Cum se "învață" meseriile de acordor și de reparator de piane ?
De-a lungul timpului, deseori am fost întrebat cum se "învață" meseriile de acordor și de reparator de piane (două meserii complementare). Cea de acordor, cu caracter sistemic, centrată pe latura sonor-artistică a instrumentului, subsecventă celei de reparator, necesită pregătire și abilități tehnice precum și aptitudini psiho-senzoriale speciale. Aceasta constituie cea mai înaltă calificare în domeniu. Cea de reparator, cu caracter bazal, centrată pe partea tehnică, necesită pregătire și abilități tehnice și reprezintă prima treaptă a calificării în domeniu (anterioară celei de acordor). Poate fi practicată în mod independent de tehnicianul care a dobândit-o, acesta trebuind însă, atunci când circumstanțele o cer, să colaboreze cu un specialist acordor. 
De cele mai multe ori am ales să nu răspund la acest tip de întrebare deoarece din modul în care era formulată reieșea evidența faptului că interlocutorul avea preconcepută o imagine extrem de superficială, reducționistă, uneori depreciativă în legătură cu complexitatea acestor profesii, abilitățile și aptitudinile necesare pentru practicarea lor (chiar dacă interlocutorul era un muzician sau, mai degrabă, tocmai de aceea...!) 
Răspunsul este următorul: aceste meserii NU SE ÎNVAȚĂ, NU SE PREDAU și NU SE "FURĂ"! Aceste meserii SE DOBÂNDESC ! 
Unde? 
Pe linia de producție a unui fabricant de piane sau în departamentul de service al unui dealer de piane relevant care deține în primul rând expertiza tehnică necesară apoi forța economică (generată de vânzări) pentru susținerea acestui departament. 
Cum? 
La locul de muncă aidoma oricărei alte meserii cu caracter tehnic doar că într-un interval de timp mult mai mare având în vedere amalgamul de abilități care trebuie dobândite multe dintre ele specifice altor meserii (vezi pagina Servicii - Despre serviciile speciale de mentenanță piane de concert). Concret, timp de cca. 10 - 15 ani, lucrătorul primește îndrumări la locul de muncă, execută zi de zi diverse operațiuni tehnice repetitive care vor genera deprinderi (auditive și motrice), acumulează cunoștințe specifice și experiență; toate acestea vor duce cu timpul, din când în când, la reprezentarea mentală anticipativă, intenționată, conștientă, voluntară și la  gândirea sistemică, pragul de la care lucrătorul are șansa de a intra pe o traiectorie profesională pe parcursul căreia, la un moment dat, să aibă revelația înaltei calificări.
Practic, o altă posibilitate NU există! 
Ba da, există în cazul în care decidenții branșei muzicale (cei vizibili și cei din umbră) fără competențe tehnice, economice și uneori nici artistice dar cu nostalgii centraliste și interese financiare, în vederea extinderii și maximizării controlului asupra acestui domeniu eminamente tehnico-economic și în detrimentul interesului profesional fundamental dar și general comunitar, găsesc (au găsit în urmă cu 15 ani) răspunsul la dilema generală: mai bine firmă sub acoperire, generalizarea superfluenței, anonimizarea și diluția conceptului de profesionalism prin fabricarea facilă de pseudo-tehnicieni (într-un domeniu aflat deja în agonie din cauza economiei globale și a resurselor naturale limitate care determină inexorabil migrarea de la piane acustice către cele electronice) decât existența unei firme ultra-specializată, locală, privată și autonomă, focar de profesionalism de excelență și creatoare de modele/repere sonore și mecanice formatoare pentru muzicieni dar și pentru ceilalți lucrători din branșă, firmă care reprezintă (reprezenta) un risc pentru controlul deplin al domeniului și care, dacă nu poate (putea) fi subordonată viziunii diletantiste cvasi-generalizate de fabricare de tehnicieni pentru sistem, prin manipulare, presiune și intruziune (prin mijloace specifice) în viața personală dar și a celor apropiați din familia specialistului firmei, trebuie (trebuia) bagatelizată, marginalizată și eliminată din piața astfel "resetată" !
In fapt, în oricare altă formulă în afara celor două menționate anterior și în absența unei piețe specifice libere, amatorismul în formarea de tehnicieni acordori și reparatori de piane în România este și va fi mereu la el acasă !

5. De ce o inspecție tehnică este imperios necesară atunci când achiziționam un pian sau o pianină second-hand?
Dacă atunci când achiziționam un instrument nou defecțiunile mecanice pot fi într-o oarecare măsură excluse din capul locului, acestea fiind posibile dar puțin probabile (de ex. cele generate de un viciu de fabricație sau de transport), verificarea instrumentului fiind necesară în principal pentru evaluarea capacităților lui sonore (capacități care sunt întotdeauna diferite de la un instrument la altul chiar și atunci când este vorba de același brand, model și an de fabricație).

Cu totul altfel stau lucrurile atunci când este vorba de alegerea unui instrument second-hand. În acest caz, în funcție de marcă, vechime, gradul de exploatare, întreținere și al condițiilor de mediu (temperatură și umiditate) din locațiile anterioare, instrumentul poate fi într-o stare tehnică bună sau, dimpotrivă, să prezinte defecțiuni majore. Mai mult decât atât, informații generale precum marca, anul fabricației, cine l-a utilizat sau în a cui proprietate a fost, aspectul exterior, etc. nu spun mare lucru și despre starea lui tehnică. Astfel, un instrument având un an de fabricație mai recent și un aspect exterior impecabil nu este în mod necesar și într-o stare tehnică bună sau mai bună decât a altuia mai vechi. Dacă nu a fost întreținut corect și/sau a fost utilizat intensiv și/sau dacă mediul a fost neprietenos d.p.d.v al umidității și al temperaturii, instrumentul acumulează un grad important de uzură mecanică și degradare fizică (generată de umflarea și contragerea masei lemnoase, coroziunea pieselor metalice și deformarea celorlalte materiale compozite - fetru, piele, plastic, etc.), indiferent de marcă sau de anul fabricației. Dimpotrivă, un instrument mai vechi dar mai puțin utilizat și bine întreținut, poate să prezinte o stare tehnică excelentă și un sunet deosebit de calitativ chiar dacă nu aparține clasei "haut de gamme". 

De aceea, atunci când decideți să cumpărați un instrument second-hand, pentru a cunoaște starea tehnică și valoarea lui de piață dar mai ales pentru a evita neplăcerile ulterioare generate de costurile unor reparații care pot depăși cu mult valoarea lui de achiziție, este înțelept să apelați la un specialist acordor cu experiență (NU COMERCIANT), pentru efectuarea unei inspecții tehnice. 

Copyright © 2019 Mircea Badea. Toate drepturile rezervate