Răspunsuri la întrebări frecvente

1. De ce se dezacordează și se dereglează mecanic pianul/pianina chiar în condițiile în care nu este utilizat(ă)?

Din cauza tensiunii permanente (cca. 20.000 kgf) a celor 230 de corzi de oțel și a presiunii acestora asupra plăcii de rezonanță dar și din cauza sensibilității instrumentului la variațiile ambientale de temperatură și umiditate. Această sensibilitate este dată atât de caracteristicile constructive cât și de proprietățile fizice, chimice și mecanice ale diverselor materialelor compozite - lemn (diverse esențe), fetru, piele, plastic, alamă, cupru, oțel, fontă, etc. Astfel:

  • Lemnul, utilizat la fabricarea pieselor mecanice, a claviaturii și a corpului sonor, este un material higroscopic care se modifică dimensional la variațiile ambientale de umiditate prin umflare - contragere, consecințele acestui proces fizic perpetuu fiind dereglarea mecanismului și modificarea proprietăților acustice ale instrumentului.
  • Oțelul, utilizat la confecționarea coardelor se modifică dimensional la variațiile de temperatură ambientală. Chiar și la numai 2-3 grade diferență în plus sau în minus, dilatarea-contracția modifică tensiunea coardelor și implicit frecvența acestora crescător sau descrescător consecința fiind dezacordarea instrumentului. Mai mult decât atât, acest proces nu este uniform în toate cele trei registre iar revenirea temperaturii ambientale inițiale nu determină și revenirea corzilor la frecvențele inițiale.
  • Fetrul și pielea, utilizate pentru generarea și amortizarea sunetului sau a zgomotelor produse de piesele mecanice în mișcare, își modifică forma, consistența, textura și volumul prin umflare-contragere, lovire, tasare și frecare fapt ce duce, de asemenea, la dereglarea mecanismului instrumentului și la modificarea proprietăților lui acustice.

Dacă avem în vedere faptul că variațiile de temperatură și umiditate din spatiile închise sunt determinate de condițiile atmosferice, deschiderea ferestrelor, proiectoarele de lumină, instalațiile de ventilație, încălzire sau răcire a aerului chiar și de respirația persoanelor prezente, înțelegem că asigurarea unei temperaturi și a unei umidități constante în spațiile în care sunt amplasate aceste instrumente (recomandare făcută de toți fabricanții de piane) este un deziderat greu de îndeplinit. In aceste condiții, pentru păstrarea acestor instrumente în condiții optime și a le prelungi durata de exploatare este necesar să ne asigurăm că sunt competent, riguros și minuțios întreținute! 

2. La ce interval de timp trebuie acordat(ă) pianul/ pianina?

In funcție de marcă, vechime, uzură, frecvența și intensitatea utilizării, gen muzical și specificitate repertorială (solicitarea și uzura instrumentului este semnificativ mai mică la muzică clasică decât la jazz, la Schubert decât la Șostakovici, ș.a.m.d.) dar și de condițiile ambientale de temperatură și umiditate din spațiul respectiv, necesitatea (re)acordării pianului de studiu sau pianinei poate să apară chiar și după numai 2-3 săptămâni iar la pianul de concert după numai 1-2 ore de utilizare în concert, recital sau repetiție. Practic, instrumentul începe să se dezacordeze "câte un pic", insesizabil la început, imediat după acordare. In urma acestui proces perpetuu de dezacordare, necesitatea (re)acordării instrumentului apare mai devreme sau mai târziu corespunzător celor arătate anterior. 

3. Cat durează acordarea unui pian / unei pianine?

Timpul necesar pentru acordare este diferit de la un instrument la altul și de la un tehnician la altul. In cazul unui tehnician cu experiență, acordarea unui instrument întreținut cu regularitate durează 50-60 minute. In cazul unui instrument neacordat de mai mulți ani, acordarea poate să dureze 3-4 ore. In acest din urmă caz, volumul manoperei și timpul aferent intervenției cresc semnificativ. Frecvent, separat de acordare, trebuie înlăturate și alte deficiențe survenite prin uzură dimensiunea temporală a intervenției extinzându-se. De asemenea, sunt situații în care acordarea este condiționată de remedierea în prealabil a defecțiunilor existente.

4. Cum se "învață" meseriile de acordor și de reparator de piane ?
De-a lungul timpului, deseori am fost întrebat cum se pot "învața" meseriile de acordor și de reparator de piane (două meserii distincte, complementare). Prima, cu caracter sistemic, centrată pe latura artistică, subsecventă celei de a doua, reprezintă ultima și cea mai înaltă treaptă a calificării. A doua, reprezintă prima treaptă a calificării și poate fi practicată în sinergie cu un tehnician acordor. 
De cele mai multe ori am ales să nu răspund la acest tip de întrebare deoarece, din modul în care era formulată, reieșea evidența faptului că interlocutorul avea formată o imagine generală extrem de superficială, reducționistă, uneori depreciativă despre complexitatea acestor profesii, abilitățile și aptitudinile necesare pentru exercitarea lor (chiar dacă interlocutorul era un muzician sau, mai degrabă, tocmai de aceea...!) 
Răspunsul meu este următorul: aceste meserii NU SE INVATA și NU SE PREDAU! Aceste meserii SE DOBANDESC ! 
Cum? 
La locul de muncă aidoma oricărei alte meserii cu caracter tehnic doar că într-un interval de timp mult mai mare având în vedere amalgamul de abilități care trebuie dobândite multe dintre ele specifice altor meserii. Concret, timp de cca. 10 - 15 ani, lucrătorul primește îndrumări la locul de muncă, execută zi de zi diverse operațiuni tehnice repetitive care vor genera deprinderi (auditive și motrice), acumulează cunoștințe specifice și experiență; toate acestea, vor duce cu timpul, din când în când, spre reprezentarea mentală anticipativă și gândirea sistemică, pragul de la care lucrătorul are șansa de a intra pe o traiectorie profesională la finalul căreia să aibă revelația înaltei calificări.
Unde? 
Fie pe linia de producție a unui fabricant de piane, fie în departamentul de service al unui dealer de piane relevant care deține în primul rând expertiza tehnică necesară apoi forța economică pentru susținerea acestui departament. 
Practic, o altă posibilitate NU există! 
Ba da, există în cazul în care, decidenții branșei muzicale (cu nostalgii centraliste), în vederea extinderii și maximizării controlului asupra acestui domeniu eminamente tehnico-economic, găsesc (au găsit în urmă cu 15 ani) răspunsul la dilema generală: mai bine generalizarea superfluenței, anonimizarea și diluția conceptului de profesionalism prin fabricarea facilă de pseudo-tehnicieni (într-o piață aflată oricum în agonie din cauza economiei globale și a resurselor limitate care determină inexorabil migrarea de la piane acustice către cele electronice) decât existența unui centru economic privat, autonom, ultra-specializat, focar de profesionalism, de excelență și creator de modele, care, în viziunea acestora, reprezintă (reprezenta) un risc pentru controlul etatist deplin al domeniului și care, dacă nu poate (putea) fi subordonat sistemului prin manipulări și presiuni, trebuie (trebuia) bagatelizat, marginalizat și chiar eliminat din piață ! 
In fapt, în oricare altă formulă în afara celor două menționate anterior și în absența unei piețe specifice libere (nedirijată de structuri ale statului din afara domeniului), amatorismul în formarea de tehnicieni acordori și reparatori de piane în România va fi mereu la el acasă !

Copyright © 2019 Mircea Badea. Toate drepturile rezervate