Răspunsuri la întrebări frecvente

1. De ce se dezacordează și se dereglează mecanic pianul/pianina chiar dacă nu este utilizat(ă)?

In principal, din cauza tensiunii (cca. 20.000 kgf) și a presiunii celor aprox. 230 corzi de oțel exercitată permanent asupra plăcii de rezonanță. Apoi, din cauza sensibilității instrumentului la variațiile ambientale de temperatură și umiditate generată de proprietățile fizice și mecanice ale diverselor materialelor compozite - lemn (diverse esențe), fetru, piele, plastic, alamă, cupru, oțel, fontă, etc. Astfel:

  • Lemnul, utilizat la fabricarea pieselor mecanice, a claviaturii și a corpului sonor, este un material higroscopic care se modifică dimensional la variațiile ambientale de umiditate prin umflare-contragere, consecințele acestui proces fizic perpetuu fiind dereglarea mecanismului și modificarea proprietăților acustice ale instrumentului.
  • Oțelul, utilizat la confecționarea coardelor, se modifică dimensional la variațiile ambientale de temperatură. Chiar și la numai 2-3 grade diferență în plus sau în minus, dilatarea-contracția modifică tensiunea coardelor și implicit frecvența acestora crescător sau descrescător consecința fiind dezacordarea instrumentului. Mai mult decât atât, acest proces fizic nu este uniform în toate cele trei registre ale instrumentului (bas, mediu și acut) iar revenirea temperaturii ambientale nu determină și revenirea corzilor la frecvențele inițiale.
  • Fetrul și pielea, utilizate pentru generarea sau amortizarea sunetelor produse de coarde sau a zgomotelor produse de piesele mecanice în mișcare, își modifică forma, consistența, textura și volumul prin umflare-contragere, lovire și frecare, ceea ce duce, de asemenea, la dereglarea mecanismului instrumentului și la modificarea proprietăților lui acustice.

Dacă avem în vedere faptul că variațiile de temperatură și umiditate din spatiile închise sunt determinate de condițiile atmosferice, deschiderea ferestrelor, proiectoarele de lumină, instalațiile de ventilație, încălzire sau răcire a aerului, chiar și de respirația persoanelor prezente, înțelegem că asigurarea unei temperaturi și a unei umidități constante în spațiile în care sunt amplasate aceste instrumente (recomandare făcută de toți fabricanții de piane) este un deziderat greu de îndeplinit. In aceste condiții, pentru păstrarea acestor instrumente în condiții optime și a le prelungi durata de exploatare, este necesar să ne asigurăm că sunt competent, riguros și minuțios întreținute! 

2. La ce interval de timp trebuie acordat(ă) pianul/ pianina?

In funcție de marcă, vechime, uzură, frecvența și intensitatea utilizării, gen muzical și specificitate repertorială (solicitarea instrumentului este semnificativ mai mică la muzică clasică decât la jazz, la Schubert decât la Șostakovici, ș.a.m.d.) dar și de condițiile ambientale de temperatură și umiditate, necesitatea (re)acordării pianului de studiu sau pianinei poate să apară chiar și după numai 2-3 săptămâni iar la pianul de concert după numai 1-2 ore de utilizare în concert, recital sau repetiție. Practic, instrumentul începe să se dezacordeze "câte un pic", insesizabil la început, imediat după acordare. In urma acestui proces perpetuu de dezacordare, necesitatea (re)acordării instrumentului apare mai devreme sau mai târziu corespunzător celor arătate anterior. 
In aceste condiții, recomandarea generală pe care o fac fabricanții de piane 
pentru menținerea acordajului într-un oarecare echilibru și evitarea degradării fizice a instrumentelor este de a le acorda cel puțin o dată la șase luni. Evident, instrumentele care sunt utilizate de profesioniști sau în regim intensiv (peste 2 ore zilnic) trebuie acordate si revizuite mecanic ori de câte ori este nevoie. 

3. Cat durează acordarea unui pian / unei pianine?

Timpul necesar pentru acordare este de 50-60 de minute în cazul unui instrument acordat cu regularitate și 2- 3 ore sau mai mult a unuia neacordat o perioadă îndelungată de timp. Frecvent, separat și independent de acordaj, sunt și deficiențe de natură mecanică care trebuie rezolvate unele dintre ele condiționând acordarea de remedierea lor în prealabil. Evident, toate acestea fac ca dimensiunea temporală a intervenției să se extindă. 

4. Cum se "învață" meseria de acordor de piane ?

Deseori mi s-a pus această întrebare. Am constatat că, în general, nu se cunoaște faptul că meseria de acordor de piane include două specializări distincte concretizate în cele două nivele de competență sau trepte succesive de calificare: constructor-reparator și acordor. Cea de constructor-reparator (prima treaptă), constituie calificarea de bază și este centrată pe partea tehnică. Poate fi practicată în mod independent de tehnicianul care a dobândit-o, acesta trebuind însă să colaboreze cu un specialist acordor atunci când circumstanțele o cer. Cea de acordor (a doua treaptă), subsecventă celei de constructor-reparator, are caracter sistemic și este centrată pe latura sonor-artistică a instrumentului. Aceasta constituie ultimul nivel de calificare în domeniu. 

De regulă, am ales să nu răspund la întrebare pentru a nu fi suspectat de vanitate. De multe ori am sesizat că interlocutorul, neânțelegând complexitatea și caracterul special pluridisciplinar al meseriei de acordor de piane și nici necesitatea existenței unor abilități și aptitudini speciale pentru dobândirea și practicarea acesteia, avea preconcepută o imagine superficială, reductionist-minimalizatoare și o atitudine depreciativă. O consecință concretă, expresie pură a acestei viziuni simpliste, cvasi-generalizate a ceea ce înseamnă profesia de acordor, o reprezintă inversarea etapelor sau renunțarea la unele dintre ele în tentativa de "învățare" a acestei meserii prin abordarea directă, facilă, a laturei sonore (redusă la acordajul efectuat cu ajutorul mijloacelor electronice) înaintea însușirii cunoștințelor și abilităților tehnice, a deprinderilor motrice și auditive de bază, indispensabile. Altfel spus, făcând o analogie cu o situație ipotetică din educația instrumentală pentru a ilustra bizareria escamotării etapelor în formarea aspirațiilor: cum ar fi, de pildă, ca un debutant să înceapă studiul pianului cu concertul pentru pian de Ceaikovski și nu cu Thompson, Czerny, etc.? De fapt, nici nu poate fi modelat sunetul pianului (acordajul este doar parte a acestui proces) fără o solidă bază tehnică care să facă posibilă înțelegerea "anatomiei" și "fiziologiei" acestui instrument, mașinărie complexă generatoare de sunete. 

Răspunsul meu la întrebare este următorul: meseria de acordor de piane NU SE INVATĂ, NU SE PREDĂ și NU SE FURĂ! Această meserie a carei componentă definitorie este efortul individual, permanent, de autocunoaștere, autocontrol și autoperfecționare psiho-senzorială SE DOBÂNDEȘTE !!! 

Unde?

La locul de muncă, fie pe linia de producție a unui fabricant de piane, fie în departamentul de service al unui dealer de piane relevant care deține în primul rând expertiza tehnică necesară apoi forța economică (generată de vânzări) indispensabilă pentru susținerea acestui departament. 

Cum? 

Aidoma oricărei meserii cu caracter tehnic doar că într-un interval de timp mult mai mare. 

De ce?

Datorită amalgamului de deprinderi motrice și senzoriale, cunoștințe și abilități tehnice (multe dintre ele specifice unor domenii conexe precum fizică-acustică, mecanică, prelucrarea lemnului, metalelor, maselor plastice, etc.) care trebuie dobândite. Concret, timp de 10-15 ani începând cu vârsta de 18-19 ani, tânărul începe să primească îndrumări la locul de muncă, execută 7-8 ore pe zi diverse operațiuni tehnice repetitive care vor genera deprinderi motrice și auditive, acumulează cunoștințe specifice și experiență; toate acestea vor duce cu timpul (uneori) la reprezentarea mentală anticipativă, intenționată, conștientă, voluntară și la gândirea sistemică pragul de la care lucrătorul are șansa de a se înscrie pe o traiectorie profesională pe parcursul căreia, la un moment dat, în jurul vârstei de 35 de ani, să aibă revelația înaltei calificări.
Practic, o altă posibilitate de a deprinde această meserie NU există! 
In fapt, în oricare altă formulă în afara celor două menționate anterior și în absența unei piețe specifice libere (în care competența să nu fie sugrumată deliberat sau din ignoranță) precum și a unei viziuni de perspectivă a marilor decidenți făuritori de politici și strategii macro nealterată de precaritate, nostalgii sau reflexe centraliste și interese financiare obscure, amatorismul în formarea (și a) specialiștilor acordori este la el acasă!

5. Este necesară evaluarea tehnică a pianului sau pianinei de către un specialist la achiziționare? 
Da, este necesară! Iar în cazul instrumentelor second-hand este de-a dreptul imperios necesară! Atunci când achiziționam un instrument nou, defecțiunile mecanice (posibile dar puțin probabile) pot fi, într-o oarecare măsură, excluse din capul locului. Totuși, verificarea instrumentului este necesară pentru evaluarea capacităților lui sonore. Acestea sunt întotdeauna diferite de la un instrument la altul chiar și atunci când este vorba de același brand, model și an de fabricație. 
În general, indiferent de brand, unul, două, poate trei instrumente din zece au potențial acustic excelent (bogăție și puritate armonică, volum și registre echilibrate), restul instrumentelor prezentând diverse imperfecțiuni acustice. Astfel, suntem nevoiți să alegem instrumentul care corespunde cel mai bine nevoilor și așteptărilor noastre instructiv-educative și artistice dintre instrumentele la care avem acces. 
Cu totul altfel stau lucrurile atunci când este vorba de alegerea unui instrument second-hand. În funcție de marcă, vechime, gradul de exploatare, calitatea întreținerii și al condițiilor de temperatură și umiditate din locațiile anterioare, instrumentul poate fi într-o stare tehnică bună sau dimpotrivă să prezinte defecțiuni majore. Mai mult decât atât, informații generale precum marca, anul fabricației, cine l-a utilizat sau în a cui proprietate a fost, aspectul exterior, etc. nu spun mare lucru despre starea lui tehnică. Un instrument având un an de fabricație recent și un aspect exterior impecabil nu este în mod necesar într-o stare tehnică bună sau mai bună decât a altuia mai vechi. Dacă nu a fost întreținut corect sau a fost utilizat intensiv sau dacă mediul a fost neprietenos d.p.d.v al umidității și al temperaturii, instrumentul, indiferent de marcă sau de anul fabricației, acumulează un grad important de degradare fizică generată de umflarea și contragerea masei lemnoase, coroziunea pieselor metalice și deformarea celorlalte materiale compozite - fetru, piele, plastic, etc. Dimpotrivă, un instrument mai vechi dar mai puțin utilizat și bine întreținut poate să fie într-o stare tehnică excelentă și să aibă un sunet deosebit de calitativ chiar dacă nu aparține clasei de instrumente "haut de gamme". 

De aceea, atunci când decideți să cumpărați un instrument second-hand, pentru a-i cunoaște starea tehnică și valoarea de piață dar mai ales pentru a evita neplăcerile ulterioare determinate de costurile unor reparații care pot depăși cu mult valoarea lui de achiziție, este înțelept să apelați la un acordor cu experiență (NU COMERCIANT) pentru o expertiză. 

Copyright © 2019 Mircea Badea. Toate drepturile rezervate